Ce este sufletul?

despre-suflet

,,Când sunt lovite, sufletele tari nu sângerează, ci luminează.” – Andreea Trifu

Ce este sufletul? Unii spun că este un mit, alţii îl consideră o minciună, unii şi-l închipuie precum ceva concret aşezat în cutia toracică, lângă inimă, alţii sunt de părere că acesta cântăreşte 21 de grame. Dar ce este el de fapt? Sufletul este elixirul vital care circula prin fiecare artera a corpului nostru, fiind izvorul amalgamului de sentimente pe care le avem în fiecare zi, este locul în care se ascund amintiri firave şi temătoare, este acea parte din noi capabilă să să alerge până la stele într-o seară de vară. Cu alte cuvinte, sufletul sufletul e ca o carte deschisă, ascunsă într-o pivniţă unde se prelinge doar o frântură de lumină.

Iubire, ură, dezamăgire, resemnare, fericire, împlinire, irascibilitate, deznădejde, melancolie, nostaligie… sunt doar câteva dintre sentimentele cu care sufletul nostru dansează în fiecare zi. În fiecare clipă în care muzica gândurilor noastre răsună precum melodia fredonată de un arhanghel, sufletul este dator să se armonizeze şi să ia parte la această simfonie prozaică. Dar oare el nu oboseşte niciodată? Nu simte nevoie să se oprească din dans şi să ne privească pur şi simplu? Este oare sufletul îndeajuns de răbdător încât să ne ia de mână şi să păşească alături de noi pe firul speranţei facile care se întinde deasupra abisului?

Lucrul cel mai trist este că uităm să ne bucurăm de micile daruri pe care viaţa ni le oferă, uităm să iubim persoanele din jurul nostru, uităm să fim răbdători ,sinceri şau înţelegători, uităm cum este să simţi razele soarelui sarutându-ţi faţa. Practic, uităm să trăim! În schimb, suntem nemulţumiţi în fiecare zi, nu preţuim timpul (proces ireversibil) absolut deloc, suntem ursuzi, nervoşi, distanţi, orgolioşi, perfizi, invidioşi. Sufletul nostru poate, uneori, este rănit, iar noi nu suntem capabili să distingem tristeţea care prinde rădăcini profunde de  durerea ca exemplu suprem de iubire neîmpărtăşită.

Cum ne putem vindeca? Cum reuşim să aducem moleculele de fericire în suflet? Răspunsul este relativ simplu… Trebuie să iubim, să simţim şi să trăim. Bucuraţi-vă de familia pe care o aveţi lângă voi, de prieteni, bucuraţi-vă de soarele care se joacă cu frunza crudă a copacului, de ploaia care vă mângâie pielea,iubiţi speranţa, săruturile, îmbrăţişările sfioase la apus de soare! Pretuiţi sinceritatea, încrederea, adevăratele valori, respectul, decenţa şi credinţa! Zambiţi,zâmbiţi ,zâmbiţi din suflet !

Fericirea nu trebuie să fie o destinaţie, ci un scop pe care trebuie să-l atingi în fiecare zi. Fericirea  o descoperi în fiecare lucru ce te înconjoară, doar că uneori atenţia ta este captată de probleme superficiale. Deschide ochii şi priveşte în jur! Păşeşte cu încredere pe poteca la capătul căreia vei găsi comoara mult dorită. Ţinteşte luna şi vei deveni una dintre stele. Ai încredere în tine şi în forţele proprii. Nu uita că eşti o persoană extraordinară ,capabilă de lucruri formidabile! Fii tu însuţi mereu și ai grijă de sufletul tău !

Roxana Stăneiu

Anunțuri

Un gând despre „Ce este sufletul?

  1. Noeline Smith spune:

    What a wonderful sentiment. My translation may have messed things up a little 😦 but this is still wonderful ….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s