Un copil are nevoie de tine! Fii un donator de viitor!

Uneori, o vorba buna e de ajuns pentru a face un om fericit. Sunt clipe in care ai nevoie de o mangaiere, de cineva care sa fie alaturi de tine cand ai nevoie, care sa te sustina cand iti e greu.

Alteori, e nevoie e putin mai mult. Se apropie sarbatoriile, iar daca noi am inceput deja sa planificam mesele bogate si petrecerile de care vom avea parte in luna ce urmeaza, exista copii in tara noastra care nici nu pot visa la asa ceva. Iti imaginezi  cum ar fi viata daca ai fi neoit sa traiesti de pe o zi pe alta?

Nu e vorba de o bomboana de ciocolata pe care ti-a furat-o fratele sau cine mai poftea la ea, ci de faptul ca de multe ori, copiii acestia se culca si se trezesc  flamanzi. Gandeste-te la jumatate din portia ta de mancare la masa de pranz, imparte-o la 5-6 guri in loc de una si imagineaza-ti ca asta e tot ce mananca ei intr-o zi. Nu au de unde lua un fruct, o bucata de carne sau alte lucruri cu care noi ne-am obisnui si la care probabil n-am putea renunta nici pentru o saptamana intreaga.

Sunt copii care traiesc o viata intreaga invatati sa traiasca din nimic, intr-o camera mult prea mica pentru familia numeroasa pe care o au, fara apa sau curent electric. Cred ca orice om caruia ii bate in piept o inima i se va face mila de ei.

Ei bine, #Campofriofacebine acestor copii si, in parteneriat cu Carrefour, s-a hotarat sa ii ajute cum poate mai bine. De aceea, pentru fiecare produs Campofrio cumparat intre 21 si 28 noiembrie, un sandvis va fi dat unui copil care cu siguranta il va aprecia ma mult decat ne dam seama.

Mi se pare minunata aceasta idee, mai ales ca in aceasta perioada in care zapada incepe sa cada si Craciunul se apropie cu pazi repezi, fiecare om are dreptul la o dorinta. Si cand aceasta se rezuma la ceva de mancare cat sa nu ii mai doara stomacul de foame cand se culca seara, cred ca ne trebuie doar putina vointa si bunatate pentru a o indeplini.

Cumpara un produs Campofrio si gandeste-te, in timp ce il savurezi, ca ai ajutat un copil sa doarma linistit pentru o noapte, fara grija foamei. Iar daca ajuti, nu uita ca si tu vei fi ajutat, caci nu se stie cand vei avea nevoie. Fii recunoscator pentru ce ai si sprijina-i pe cei care nu sunt la fel de norocosi. Si daca te-a impresionat povestea vietii lor, afla mai multe despre cum poti fi Donator de viitori pentru cei nevoiasi aici. Deschide-ti inima de sarbatori si imparte putinul pe care il ai cu cei ce nu au deloc! Va urez o Zi a Recunostintei cat mai fericita!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s