Zâmbește și transmite energie pozitivă

Se spune că un bun simț al umorului poate calma războaiele și poate aduce pacea, în același timp și un zâmbet bine îngrijit și strălucitor transmite foarte multă energie pozitivă.

cris-smile

De când ne naștem și până când murim este un singur lucru pe care îl facem în mod inconștient în momentele în care ne simțim bine, acel lucru fiind zâmbetul. Iar dacă atunci când zâmbim ne simțim bine, înseamnă că zâmbetul pe care îl afișăm este unul plin de energie pozitivă.

Dacă te consideri o astfel de persoană, care zâmbește de cel puțin două ori la fiecare 10 minute, atunci înseamă că ai grijă de zâmbetul tău. Noi ne bucurăm pentru tine și pentru toți aceia care își doresc să zâmbească mai des, tocmai din acest motiv considerăm că vizita la un cabinet stomatologic ar putea ajuta, chiar și pentru un simplu proces de detartraj.

Gândește-te la următorul moment și spune-ne dacă ai avut parte de așa ceva. Era o altă zi în care erai puțin trist, poate chiar posomorât din cauza unor momente ceva mai ciudate din viața ta, însă ai ajuns într-un mediu în care oamenii zâmbeau, se simțeau bine și parcă problemele pentru ei nici nu existau. Ce s-a întâmplat în momentul în care ai ajuns acolo? Exact! Ai început ușor-ușor să te simți mai bine, să uiți și tu de cele rele și să te integrezi în grupul respectiv de oameni, absorbind din energia lor pozitivă.

Zâmbetul este o ancoră psihologică care, așa cum ziceam, se formează încă din cele mai fragede momente ale vieții, fiind una din cele mai bine înrădăcinate ancore în subconștientul uman.

Acum înțelegi de ce nimic nu este mai important decât zâmbetul pe care îl afișezi, iar pe lângă faptul că prin intermediul zâmbetului avem capacitatea de a transmite foarte multă energie pozitivă, în zâmbet se află povestea de viață a oricărei persoane.

Tu cât de des te duci la stomatologie? În ultimele trei luni ai făcut un control de rutină care să-ți asigure strălucirea zâmbetului?

Anunțuri

385 de gânduri despre „Zâmbește și transmite energie pozitivă

  1. Cristi Adrian spune:

    bun, acum stiu unde sa gases un cabinet stomatologic

  2. care este varsta limita pentru montarea unui aparat dentar?

    • notadesubsol spune:

      Nu exista o varsta limita pentru montarea aparatului dentar din cunostiintele mele, dar cel mai bine este sa consulti un specialist in domeniu pentru a afla rapunusl la intrebarea ta..

  3. Romani merg mai rar la stomatolog, datorita decontarii anevoioase de casa de sanatate a cheltuielilor medicilor stomatologi care au contract cu Casa de sanatate, DAR cu toate astea multumesc medicilor stomatologi care se implica activ in educarea populatiei privind rolul cabinetului de stomatologie in viata lor.

  4. Clau spune:

    cat costa un tratament complect de detartraj?

  5. Buna ziua,
    In cazul in care dantura a migrat din cauza unui lips,din punct de vedere stomatologic,ce e de facut?
    Se poate recurge la un aparat dentar?

  6. maximilian cangeopol spune:

    cat costa montarea unui aparat dentar si cat un implant dentar?

  7. emilyzzz77 spune:

    implantul dentar este dureros?

  8. CRISTIAN spune:

    CE PERIOADA DE TIMP TREBUIE TINUT UN APARAT DENTAR?

  9. cat trebuie sa port un aparat dentar?

  10. Cat costa un aparat dentar ?

  11. Todinca Paul spune:

    Ce cabinete stomatologice pot efectua implanturi dentare si ce avantaje prezinta implantul dentar ?

  12. laur receanu spune:

    de cate ori trebuie sa merg pentru un implant dentar ?

  13. Lu Cy spune:

    la ce interval de timp trebuie facut detartraj ?

  14. lumibv spune:

    folosirea regulata a atei dentare poate prevenii depunerea de piatra si astfel sa fie evitat detartrajul?

  15. NISTOR ANA-MARIA spune:

    Cat timp dureaza o procedura de detartraj?

  16. Baciu Dalida spune:

    Cat costa un aparat dentar?

  17. Andrei spune:

    Am o problema cu o masea….cand stau in vant a doua zi ma doare foarte tare.Ar trebui sa fac o vizita la cabinetul stomatologic? Ce as putea face?

  18. Unde este locat cabinetul stomatologic?

  19. Vicovanu Alexandru spune:

    Dupa ce am dat jos aparatul dentar, trebuie sa mai vin la cabinetul stomatologic pentru consultatie?

  20. VEnctoVDT spune:

    CE imi recomandati un aparat dentar fix sau unul mobil?

  21. Faci Robert spune:

    Daca pe suprafata dintelui apar urme asemanatoare unor mici fisuri, vizibile la lumina puternica, acestea se pot trata intr-uncabinet stomatologic?

  22. Pirva Sergiu spune:

    buna ziua, as vrea un implant dentar, de cate ori credeti ca ar trebui sa ma duc la stomatolog?

  23. Roxana Hortolomei spune:

    E recomandata procedura de detartraj? Ne afecteaza smaltul dintilor? Si aceasta procedura se poate efectua doar intr-un cabinet stomatologic?

    • notadesubsol spune:

      Buna, Roxana! Eu unul iti recomand detartrajul. Iti spun din proprie experienta ca este o procedura benefica pentru sanatatea ta orala. Si nu, Cris Smile nu este singurul loc in care poti sa iti faci detartraj, dar este cel mai potrivit loc in care poti sa o faci!

  24. se poate sti cat costa un detartraj? multumesc!

  25. Raymond spune:

    Daca port aparat dentar si merg la stomatologie sau la un cabinet stomatologic pentru a-mi face un detartraj e necesar sa-mi mai iau aparatul ?

  26. gigi spune:

    care este programul la stomatologie ?

  27. Laura Ioana spune:

    la varsta de 12 ani ce tip de aparat dentar se pune?

  28. alina spune:

    daca sunt alergica la metale(exclus aur si argint) imi pot face un implant dentar?am momentan o lucrare provizorie,din acrlux(cred ca asa se spune)pe care o tot schimb la cateva luni pt ca se sparge.am schimbat cabinetul stomatologic,dar aceiasi problema 😦 multumesc

  29. Robert Romila spune:

    In acest cabinet se pot face si implanturi dentare ?

  30. Doina Nitoiu spune:

    Da, oamenii ar trebui sa se g\ndeasca la faptul ca zambetul lor depinde de vizita la cabinetul stomatologic.Dar ei merg la stomatolog din cauza durerii, si nu din dorinta de a avea un zambet mai stralucitor.

  31. dita ionel laurentiu spune:

    cum se face corect un detartraj si la cat timp e recomandat acesta?

  32. dalma cs spune:

    Am o problema cu masea….cand prind un pic de curent ma doare foarte tare si nu stiu ce sa fac .Ar trebui sa fac o vizita la cabinetul stomatologic?

  33. emilyzzz77 spune:

    de la ce suma incepe implantul dentar?

    • notadesubsol spune:

      Preturile variaza in functie de fiecare procedura. Ca sa te lamuresti, te sfatuiesc sa arunci o privire peste pagina de tarife a celor de la Cris Smile sau sa dai un telefon la 021 423 00 72

  34. Daniela spune:

    Cat de des trebuie sa mergi la stomatolog?

  35. gabriela sandu spune:

    La lucrarea de portelan se mai poate face detartaj ?

  36. Interesant articol.Cat costa un detartraj?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s