Învață cum să nu mai pierzi timpul în bucătărie

Citându-l pe Buddha, am putea spune că „cea mai mare greșeală este că noi considerăm că avem timp” și din anumite puncte de vedere chiar îi dăm dreptate. Timpul este singura resursă împărțită în mod egal, oriunde în lume, o resursă care totodată este limitată.

Când vine vorba de lucrurile mărunte și vitale pe care le facem, putem adăuga pe listă pregătirea mâncării, timpul petrecut cu prietenii socializând, momentele de relaxare și multe altele. Și mereu ne dorim ca acestea să fie cât mai prezente în viețile noastre pentru a ne putea bucura de ele.  Însă cu cât ne dorim mai mult fie să gătim pentru că ne pasionează, fie să petrecem mai mult timp cu prietenii sau familia pentru că sunt importanți, parcă simțim nevoia să mai „tăiem” din timpul alocat celorlalte activități.

Însă există oameni care s-au gândit la câteva soluții, iar una din aceste soluții se numește FoodPanda. Cei care au conceput acest serviciu se gândesc la timpul liber pe care orice individ îl are, timp liber ce pare să fie din ce în ce mai restrâns. Astfel că, apariția unei astfel de platforme unde sunt listate tot felul de restaurate nu este doar o inovație, ci și un lucru necesar.

Viitorul sună bine!

Ne aflăm într-o eră în care viteza este cuvântul cheie și totodată o eră în care proverbul „graba strică treaba” încă funcționează, astfel că cele două elemente ce sunt contradictorii par să nu ne ajute atât de tare la evoluția la care suntem supuși. Și astfel se ajunge la depășirea unor bariere, la crearea unor lucruri atât de uimitoare de care oricine se poate bucura.

Viitorul sună bine când ne gândim la faptul că am ales ca prepararea mâncării să fie un serviciu realizat de alții, ci nu de noi, astfel alegând ca timpul pe care l-am petrece în bucătărie să fie investit alături de persoane de calitate, care ne fac viața mai minunată.

Alege și tu să-ți petreci momentele minunate din viață așa cum meriți, alături de persoanele pe care le îndrăgești!

Iar dacă te încântă ideea aceasta, atunci totul devine și mai simplu cu ajutorul tehnologiei. Cu o simplă aplicație pe telefon, fie iOS, fie Android, poți face o comandă în cel mult două minute, iar până în momentul în care mâncarea ajunge la tine să poți să te ocupi de alte lucruri mai importante pentru tine.

Dacă vrei să mă ajuți să câștig premiul pentru promovare te rog să intri pe pagina campaniei FoodPanda, să participi și apoi la sfârșit să scrii că ai aflat de campanie de la Nota de Subsol. Îți mulțumesc!

Anunțuri

Zâmbește și transmite energie pozitivă

Se spune că un bun simț al umorului poate calma războaiele și poate aduce pacea, în același timp și un zâmbet bine îngrijit și strălucitor transmite foarte multă energie pozitivă.

cris-smile

De când ne naștem și până când murim este un singur lucru pe care îl facem în mod inconștient în momentele în care ne simțim bine, acel lucru fiind zâmbetul. Iar dacă atunci când zâmbim ne simțim bine, înseamnă că zâmbetul pe care îl afișăm este unul plin de energie pozitivă.

Dacă te consideri o astfel de persoană, care zâmbește de cel puțin două ori la fiecare 10 minute, atunci înseamă că ai grijă de zâmbetul tău. Noi ne bucurăm pentru tine și pentru toți aceia care își doresc să zâmbească mai des, tocmai din acest motiv considerăm că vizita la un cabinet stomatologic ar putea ajuta, chiar și pentru un simplu proces de detartraj.

Gândește-te la următorul moment și spune-ne dacă ai avut parte de așa ceva. Era o altă zi în care erai puțin trist, poate chiar posomorât din cauza unor momente ceva mai ciudate din viața ta, însă ai ajuns într-un mediu în care oamenii zâmbeau, se simțeau bine și parcă problemele pentru ei nici nu existau. Ce s-a întâmplat în momentul în care ai ajuns acolo? Exact! Ai început ușor-ușor să te simți mai bine, să uiți și tu de cele rele și să te integrezi în grupul respectiv de oameni, absorbind din energia lor pozitivă.

Zâmbetul este o ancoră psihologică care, așa cum ziceam, se formează încă din cele mai fragede momente ale vieții, fiind una din cele mai bine înrădăcinate ancore în subconștientul uman.

Acum înțelegi de ce nimic nu este mai important decât zâmbetul pe care îl afișezi, iar pe lângă faptul că prin intermediul zâmbetului avem capacitatea de a transmite foarte multă energie pozitivă, în zâmbet se află povestea de viață a oricărei persoane.

Tu cât de des te duci la stomatologie? În ultimele trei luni ai făcut un control de rutină care să-ți asigure strălucirea zâmbetului?

Alege mix-ul, castiga si ramai sanatos!

Va mai amintiti primii pasi pe care i-ati facut in viata? Cu siguranta nu, insa daca va veti intreba parintii sunt sigur isi vor amintii (cel mai probabil cu lacrimi in ochi) cum ati facut acel extraordinar efort de a pasi odata, de doua ori, de trei ori si de atunci ati continuat sa perseverati in fiecare zi.

do_the_right_mix

Cu siguranta primii pasi au fost cei mai grei, au fost momentele in care a trebuit sa iti sustii toata greutatea fara sa cazi, dar chiar daca au fost grei acei pasi, sunt convins ca erai cu un zambet imens pe buze datorita reusitei tale. Dupa ce te-ai obisnuit cu mersul pe jos si a inceput sa ti se para mult prea usor ai vrut sa incerci ceva nou si… ai primit bicicleta ta.

Patru roti, un cadru de fier, doua pedale si o sa care pe atunci ti se parea cam inconfortabila. Ai incercat sa o cuceresti si sa te urci pe ea, ai incercat sa iti sincronizezi miscarile ca sa pornesti din loc cu bicicleta, insa ti-a fost destul de greu. Iti era teama. Teama ca o sa cazi si o sa te lovesti, teama ca o sa rada ceilalti copii de tine, teama de acest „ceva nou”. Dar ai trecut peste aceste temeri ale tale, ai incalecat saua, ai cazut, te-ai ridicat si ai continuat. Ti-a placut acel moment cand ai prins destula viteza incat credeai ca ai putea cucerii lumea de pe bicicleta? Mie mi-a placut si chiar credeam ca la un moment dat voi putea cutreiera intreaga Romanie cu bicicleta. Din pacate nu am facut-o, desi tare mi-ar placea sa ma urc pe bicicleta si sa pornesc la drum lung. Dar nu o fac. De fapt nu prea am timp (si momentan nici bicicleta). Prefer sa ma urc in masina chiar si pentru distante mici. Din cand in cand, cand sunt mai lenes, merg cu masina pana la facultate (chiar daca ar fi de mers pe jos doar 15 minute). Insa as vrea sa schimb acest lucru. De ce? Pentru ca viata de student este destul de scumpa si niste bani in plus, aici referindu-ma la banii pe care ii consum pe benzina, nu mi-ar face deloc rau 🙂 Pe langa asta, voi ati fost prin Cluj? Daca ati fost stiti, daca nu, va spun eu: e un cosmar sa gasesti un loc de parcare, mai ales in zona centrala! Mi s-a intamplat sa intarzii 20 de minute la un seminar cu un prof nu foarte ingaduitor pentru ca efectiv nu aveam unde sa imi las masina. Am decis pana la urma sa raman la o cafenea decat sa dau ochii cu proful in ziua aia si acum sper sa nu mai am parte de vreo intarziere neasteptata ca altfel s-a dus prima sesiune de examene. De aglomeratie nici nu mai vorbesc pentru ca asta este la ordinea zilei in mai toate orasele mari ale Romaniei (cu cateva exceptii fericite cum ar fi Brasovul).Dar cum as putea rezolva problema?

Sa renunt la masina? Hmm… nu cred ca e cea mai buna alegere. Sunt si situatii in care chiar te grabesti si pe jos iti ia prea mult timp. Sa merg cu bicicleta? Ar fi o solutie destul de buna, dar pe langa faptul ca nu am o bicicleta aici, in Cluj, ce m-as face cand ar ploua afara? Va spun eu, tot la masina as apela. Raspunsul la problema mea este MIX-ul. Cel putin asa spun cei de la Comisia Europeana si tind sa ii cred. Ca sa promoveze MIX-ul intre mersul pe jos, transportul cu bicicleta, masina si mijloacele de transport au lansat pe YouTube un filmulet intitulat Do the Right Mix pe care va invit sa il vizionati. Dureaza mai putin de 3 minute si chiar cred ca merita vazut. Si sa te tii de acest mix o saptamana si tot ar fi un beneficiu enrom pe care o sa ti-l aduci in primul rand tie, apoi mediului, municipalitatii etc.

Pe mine, unul, m-a convins videoclipul astfel incat saptamana trecuta am combinat mersul pe jos cu mersul cu autobuzul si am redus foarte mult kilometrii parcursi la volanul masinii. Poate ca i-as fi redus si mai mult daca aveam o bicicleta, dar acum nu am toti banii necesari. Tocmai din acest motiv am zis sa imi incerc norocul, asa ca am inscris o fotografie in concursul de pe Facebook Do the right MixDO THE RIGHT MIX SI CASTIGA

Incarci in aplicatia Do the right Mix un selfie in care trebuie sa surprinzi modul in care folosesti tu unul din urmatoarele mijloace de transport: role, scuter, motocicleta, barca, tren, trotineta, mers pe jos, bicicleta, „car sharing” (cel putin 3 persoane intr-o masina), tramvai, autobuz, troleibuz, metrou ca varianta de deplasare urbana si poti castiga prin tragere la sort un vocuher in valoare de 400 de RON de la Decathlon (mai pui inca 300 de lei si iti iei bicicleta asta perfecta pentru oras). Iti urez mult succes atat in concursul de pe Facebook cat si in schimbarea pe care sper sa o faci in viata ta adoptand mix-ul perfect de transport!

UPDATE: Pentru toti cei care doresc sa participe la concurs, selfie-urile sunt asteptate pana pe data de 31 .10.2014 cand se va acorda si un Premiu Special si asta pentru ca ultima saptamana de concurs este cea mai speciala. Mai aveti 10 zile la dispozitie sa va inscrieti si sa castigati!!!

La plimbare prin oras

La plimbare prin oras


Particip cu acest articol la campania Care-i cel mai bun mix de deplasare prin oras? organizata de Comisia Europeana prin intermediul Blogal Initiative

Eyes, not lies

Ce vezi prima data la o femeie? Multi si-ar lasa imaginatia dusa de val si raspunsul la aceasta intrebare le-ar putea da batai de cap. Insa raspunsul e simplu: ochii. Ochii sunt cei care iti atrag prima data atentia la o femeie si tot ochii sunt cei care dezvaluie multe despre o femeie.

Acum ca stim care e arma secreta a femeilor, sa vedem cum putem sa o facem una mortala. Poti sa te holbezi fara sa fii observata dar in acelasi timp poti arunca o privire care sa nu fie niciodata uitata. Cum? Iti pui privirea in valoare. Putin fard, niste creion si putina mascara si poti devein femeia care cucereste din priviri.

Insa ce faci atunci cand genele tale nu sunt destul de lungi, de dese si de frumoase ca cele de pe coerta revistelor?  Simplu! Apelezi ca cel mai simplu, accesibil si sigur truc: genele false. Dar ai grija! Nu gasesti gene false la fiecare colt de strada. Cel putin nu unele care sa fie cu adevarat de calitate. Unde gasesti cele mai bune gene false? Pe mylash.ro ! Ai acolo produse de calitate la preturi foarte accesibile. Cumpara-ti si tu niste gene false mylash ca sa ai privirea pe care orice femeie o invidiaza. Nu te multumi cu o calitate proasta doar pentru ca pretul e mic! Meriti ce e mai bun!

De cate ori am nevoie sa fac o impresie memorabila imi pun genele mylash. Imi dau incredere, imi pun in evidenta ochii si toata lumea crede ca sunt genele mele, naturale. Si eu chiar le consider naturale! Sunt foarte usor de aplicat, foarte usor de purtat si nu sunt deloc incomode.

Si stii ce? Pe mylash gasesti si alte produse profesionale precum lac de unghii, extensii pentru gene si gel de sprancene. Apropo de sprancene, trebuie sa incerci si un fard sprancene de pe mylash! E foarte usor de aplicat si e foarte natural!

E foarte usor sa te faci remarcata. Trebuie doar sa stii cum. Intra pe mylash.ro !

Take a look…

Tuturor ne place sa avem pielea ingrijita, catifelata si hidratata, sa avem parul moale si stralucitor si sa avem look-ul proaspat si natural, ca dupa o sedinta la spa. Multi ar spune ca toate astea necesita timp, produse adecvate si bani. Fals! Nu ai nevoie tone de produse cosmetice pline de chimicale care iti promit o piele ca de vedeta fara sa dea rezultatele asteptate. Poti avea toate astea intrand simplu pe marillys.ro si cumparand de acolo produse naturale, fara chimicale si alti compusi daunatori pielii tale. Poti avea pielea catifelata fara sa stai ore intregi in baie folosind o gramada de produse care, in timp, s-ar putea chiar sa iti dauneze.

De ce sa cumperi de pe marillys.ro? Pentru ca stii ce cumperi! Stii ca produsele iti fac bine si ca au numai ingrediente naturale. Cineva mi-a recomandat si mie produsele de pe marillys.ro si nu credeam ca o sa imi placa atat de mult. Dar nu stii ce pierzi pana nu incerci! Le consideram niste amarate de cosmetice din plante care nu sunt cu nimic mai bune ca cele din magazine. Dupa ce am incercat sapunul cu busuioc si menta m-am indragostit pe loc de mirosul placut si delicat si de felul in care arata pielea mea dupa ce il foloseam. Chiar dupa prima utilizare incepeam sa simt cum pielea mea e mai fina si mai hidratata. Nu m-am putut abtine sa nu incerc si celelalte sapunuri. Fiecare dus se tranforma acum intr-o experienta noua de arome care nu se mai pierd pierd odata ce am iesit din dus, cum se intampla cand luam la intamplare un articol de pe raft fara sa ma uit cate chimicale contine. Intreaba-ma ce-ti recomand si-ti voi recomanda cu siguranta site-ul marillys.ro!

Si daca tot  se apropie ziua uneia dintre prietenele mele, ma gandeam sa ii fac o surpriza si sa ii cumpar unul dintre seturile cadou. Probabil il voi alege pe acesta. Sunt sigura ca o sa ii placa la nebunie.

De ce marillys.ro ? Pentru ca am incredere! Pentru ca imi place! Pentru ca merit ce e mai bun! Acolo gasesc calitate, accesibilitate si varietate, toate intr-un singur loc. In fond, daca tu nu iti oferi ce e mai bun, nici cei din jur nu iti vor da ce e mai bun. Iubeste-te ca sa fii iubita. Ingrijeste-te ca sa fii iubita. Investeste in tine, pentru tine. Cumpara de pe marillys.ro !